Tacâmuri de desert SOLINGEN, model Art Deco
75 RON
- Cantitate
- 1
Detalii despre vânzator
Diverse (2 )Mesaj utilizator
- Înregistrat pe site din
- 14.08.2025 14:39:45
- Opinii
- 100%
- Vezi toate anunțurile acestui utilizator
Descriere
Tacâmuri de desert SOLINGEN, model Art Deco
Anii 1930 – 1940 reprezintă pentru tacâmuri perioada de aur a stilului Art Deco, când bachelita (prima materie plastică sintetică termoreactivă) era considerată un material modern, luxos și extrem de popular pentru ustensilele de bucătărie. Majoritatea cuțitelor/tacâmurilor din această gamă au fost produse atunci, având adesea mânere în culori calde precum ambra (butterscotch), mierea sau nuanțe de maro marmorat. Tot în această perioadă apar și seturile de tacâmuri în două culori care devin, în scurt timp, foarte cunoscute și căutate.
Bachelită de tip Catalin
Culoarea „butterscotch” (galbenul vanilie care seamănă cu caramelele cu unt) și roșul intens sunt specifice unui tip premium de bachelită numit Catalin. Spre deosebire de bachelita maro obișnuită, Catalinul putea fi produs în culori vibrante, translucide sau opace, fiind un material extrem de la modă în Europa interbelică.
Design
În acea epocă, producătorii din Solingen (Germania) realizau mânere fie prin îmbinarea geometrică a două blocuri de culoare (bază roșie și vârf galben sau invers), fie sub formă de degrade („flame bakelite”), unde culorile păreau că se topesc una în cealaltă.
---
Așadar, se vinde un set de tacâmuri cu mânere din bachelită în două culori, roșu și galben vanilie/chihlimbar (butterscotch), model Art Deco.
Dimensiunea mai mică și forma acestora ne arată că setul este unul pentru desert, pentru fructe sau pentru aperitive. Dimensiuni - cuțit 17cm lungime, furculiță 15,5cm lungime. Dimensiune cutie - 30,5x21,5x4 cm
Deși întreg setul este „Solingen”, doar cuțitele sunt marcate „Solingen Rostfrei”. De ce acest lucru? Pentru că în tradiția manufacturilor germane (precum cele din Solingen), lama cuțitului era considerată piesa cea mai valoroasă, deoarece necesita forjare, tratament termic special și ascuțire de înaltă precizie.
Producătorii își ștanțau numele pe cuțit ca semn al garanției calității metalurgiei lor. Furculițele și lingurile erau privite doar ca accesorii de însoțire a cuțitului în set. Din acest motiv, cuțitele erau fabricate dintr-un oțel inoxidabil de înaltă calitate (adesea îmbogățit cu crom, marcat ca „Rostfrei” sau „Stainless Steel”). Acest aliaj are o rezistență structurală excelentă la coroziune.
Pe de altă parte, furculițele aveau nevoie doar de flexibilitate pentru ca dinții acestora să nu se rupă. De aceea, ele erau adesea făcute dintr-un oțel cu un conținut diferit de carbon și o concentrație mai mică de crom (adică un oțel comun), după care erau cromate sau nichelate la suprafață. La o folosire îndelungată (adică după un contact îndelungat cu acizii din gură sau din fructe, alimente etc), stratul exterior devenea poros după care, prin umiditate, metalul începea să ruginească. Aceasta a fost o mare problemă până în anii 60 când s-a trecut, treptat, la folosirea numai a oțelului de înaltă calitate la toate tacâmurile (la toate piesele care formau seturile de tacâmuri).
---
Setul pus în vânzare este vechi, folosit, starea din foto. Lipsește un cuțit. Tacâmurile sunt păstrate în cutia originală. Sunt fabricate în Germania interbelică. Cuțitele sunt în stare foarte bună, dar furculițele au, mai mult sau mai puțin, metalul străpuns (nu se recomandă să fie folosite). Mânerele sunt în stare excelentă.
Chiar dacă setul este incomplet, combinația de culori roșu-galben este cea mai căutată de colecționarii de bachelită Art Deco. Roșul pur și galbenul butterscotch sunt pigmenți rari și scumpi pentru acea epocă, ceea ce oferă setului o valoare estetică și istorică deosebită.
----
De adăugat unei colecții de gen, de refăcut/completat un set de aceași factură, de decorat o vitrină sau - de ce nu?! - de folosit cuțitele la câte un moft cu prietenele...
LIVRAREA se face PERSONAL sau către o PERSOANĂ DELEGATĂ de către cumpărător – în BUCUREȘTI sau prin POȘTA ROMÂNĂ, plata ramburs. Prețul nu include taxele poștale, acestea vor fi plătite de cumpărător.
Plăți și returnări
- Metode de plată
- Numerar la livrare
