2 cărți poștale de colecție, rare (CRAIOVA)

2 cărți poștale de colecție, rare (CRAIOVA)

format 137x89mm, stare foarte bună de păstrare, necirculate
Prețul este pentru amândouă. Nu se vând separat.

LIVRAREA se face PERSONAL sau către o PERSOANĂ DELEGATĂ de către cumpărător – în BUCUREȘTI sau prin POȘTA ROMÂNĂ, plata ramburs (adică plata se face la ridicarea coletului de la poștă). 
Prețul nu include taxele poștale, acestea vor fi plătite de cumpărător.


1. SPITALUL THEODOR I. PREDA 
Născut în 1798 în comuna Măciuca din județul Vâlcea, Theodor provenea dintr-o familie modestă de țărani. Și-a câștigat existența făcând multă vreme comerț ambulant prin satele Olteniei, cunoscând oameni și legând relații cu proprietarii de vite. Stabilit la Craiova, continuă să bată bâlciurile din zonă vreme de încă 5 ani, după care se lansează în negoțul cu lână, ajungând în scurtă vreme, datorită relațiilor create în zona rurală, să achiziționeze, iar mai apoi să exporte sute de tone de lână în vestul Europei. Această afacere avea să îi aducă bunăstarea, vreme de 30 de ani acumulând o avere considerabilă. Cu o parte a banilor câștigați a cumpărat în județul Mehedinți trei moșii, devenind unul din oamenii avuți ai Olteniei secolului XIX.
Fire liniștită și retrasă, celibatar convins, trăia ,,în bună înțelegere cu toată lumea".
Drept și milostiv cu sărmanii, scrie la 1863 un testament care peste 5 ani, când moare, este găsit în casa pe care o deținea pe strada Kogălniceanu. ,,Casele mele ce le am în acest orașiu Craiova, le las ca să se înființeze în ele un spital obștesc pentru bolnavi (…) fără cea mai mică preschimbare şi spre a'şi avea tăria am scris şi iscălit însumi cu mâna mea", spunea acesta ca ultimă dorință.
Theodor I. Preda a gândit și modalitatea de finanțare și ajutorare a activităților spitalului, acesta urmând a se susține din veniturile moșiilor de la Mehedinți care însumau peste 1400 ha.
Trecerea la cele veșnice în 1868 și jertfirea averii ,, cu nobleță fără seamăn" în folosul năpăstuiților soartei, avea să trezească în rândul craiovenilor un puternic sentiment de solidaritate pentru strângerea fondurilor necesare înființării stabilimentului medical. Crearea Fondului Theodor I. Preda se va dovedi de mare ajutor în anii de început.
,,Exemplul nemuritorului Theodor I. Preda nu întârzie a avea imitatori", cetățenii pioși, dornici de a ajuta aproapele își unesc forțele și reușesc să aducă importante contribuții Fondului Preda, creat special pentru spital. Trecerea numelui lui Theodor I. Preda pe frontispiciul spitalului său, avea să fie făcută la 9 februarie 1870, dată la care sunt internați primii bolnavi și sunt date în folosință saloanele. Instituția medicală a funcționat vreme de 40 de ani pe strada Kogălniceanu, la numărul 20.
Greutățile începuturilor au fost trecute cu bine, directoratul fiind asigurat de doctorul Iosif Fabricius, ,,bărbat escelent, medic al școalei nouă de la Viena". Acesta fusese cu ani înainte director în Craiova la Filantropia și se reîntorsese în oraș ,,după un apel plin de curtoazie al cetățenilor către autoritatea medicală superioară" care îl numise oculist la Spitalul Colțea, în București. Nu mai puțin de 400 de craioveni semnaseră pentru revenirea doctorului în capitala Olteniei.
Discuțiile purtate de autorități pentru aducerea doctorului Fabricius avusesera loc în toamna anului 1869. La începutul anului 1870, primul director definitivase chestiunile organizatorice, în luna februarie bolnavii fiind preluați în condiții optime la noua instituție medicală. Faima de care se bucura Fabricius în epocă ,,a lățit reputația acestui spital" peste granițele României, la Craiova sosind ,,orbi din Insulele Ionice și din Anadolia spre a fi operați".
În timpul Războiului de Independență de la 1877, Fabricius devine medic șef al tuturor spitalelor militare din Craiova, aducând alinarea răniților și servicii neprețuite comunității, activitatea fiindu-i recunoscută de rege, care avea să îl decoreze în două rânduri.
După directoratul doctorului Iosif Fabricius, la șefia spitalului s-au succedat conducerile provizorii ale doctorilor Miletici și Atanasescu. A urmat doctorul Roscovski, apoi, până la mutarea instituției în noul sediu, doctorul Elie Antonini și doctorul Dumitru Vernescu.
Doctorul Nicolae Roscovski a fost o figură aparte în Craiova, viața sa având toate elementele unui bun roman de aventură. Craiovean, născut la 1840, avea să devină cadet la Școala Militară și de Nobili din Sankt Petersburg, pe care o termină ca locotenent genist, clasat între primii 10 elevi din promoție. Îmbrățișează ideile revoluționarilor polonezi și împreună cu câțiva ofițeri jură să nu împuște pe nimeni la Insurecția poloneză din Ianuarie 1863. Pentru a întări jurământul, se cheamă un preot. Slujba secretă este raportată de cineva superiorilor, din opt ofițeri câți participaseră, șase sunt executați, Roscovski și un camarad scăpând pentru că erau prea tineri și nobili, pe deasupra.
Revine în țară, iar la Războiul pentru Independență de la 1877 îl găsim medic militar pe front, ,,unde din cauza devotamentului său a căpătat tifosul exantematic". Casa în care locuia la Craiova, fusese pusă la dispoziția trupelor, funcționând ca spital pentru răniți.
Distins cu Steaua României, devine medic la Spitalul Preda, profesor de higienă la Liceul Carol și la Școala Normală (actualele clădiri ale TCM).
Spitalul Theodor l. Preda a funcționat de la 9 februarie 1870 în casa Preda, construită înainte de 1850, pe strada Kogălniceanu din Craiova. La inaugurarea instituției, clădirea a avut 32 de paturi. La doi ani după Războiul de Independență de la 1877, a scăzut la 14, iar în 1900 funcționa cu 33 de paturi.
Timp de 19 ani (1887-1906), singurele statistici pe consultații găsite, indică un impresionant număr de pacienți: 145 155 bolnavi au beneficiat de servicii medicale gratuite la Spitalul Preda.
Începând cu 1 aprilie 1888, odată cu venirea prin concurs a doctorului Dumitru Vernescu la conducerea spitalului, o nouă etapă începea în existența instituției.
Condițiile total improprii de funcționare ale spitalului în anul 1900, au făcut obiectul mai multor rapoarte științifice înaintate de conducere atât Direcţiunii Generale a Serviciului Sanitar, cât și autorităților municipiului.
Primarul Nicolae P. Romanescu a fost cel care a înțeles greutățile prin care trecea instituția și, împreună cu Consiliul Local, a dispus mutarea Spitalului Preda de pe strada Kogălniceanu într-o locație adecvată și ,,aceasta cat mai în grabă’’. Demersurile făcute de Romanescu au fost numeroase, acesta cerând Eforiei Spitalelor schițele așezămintelor din Sinaia și Ploiești, iar în Franța, o cerere asemănătoare a fost făcută la Institutul Pasteur. Primarul Craiovei dorea să se asigure că viitorul spital corespundea din toate punctele de vedere exigențelor epocii, chiar la nivel european.
O comisie formată din 5 membri ai Consiliului Comunal, împreună cu medicul șef al spitalului, a avut sarcina să identifice amplasamentul viitor. Întrunită în repetate rânduri, comisia a găsit două terenuri: pe Bulevardul Carol, la Rond, pe o întindere de 15.000 mp și pe strada Cuza Vodă (actuala Calea București), un teren de 26.000 mp.
În patrimoniul Fundației Theodor I. Preda avea să intre, în cele din urmă, terenul de pe strada Cuza Vodă (ulterior, Calea București) nr. 215, suprafața acestuia ajungând în final la aproape 30 000 mp.
Apelând la sprijinul Ministerului Finanțelor, condus de Take Ionescu, medicul șef Vernescu a reușit obținerea unui credit de 232 000 lei de la Casa de Depuneri CEC, bani necesari construcției noului sediu. Take Ionescu era apropiat de craioveni, el fiind ales deputat la Colegiul ll Dolj în două rânduri, pe lista liberalilor disidenți conduși de George Vernescu, la 1888.
Antreprenorul general al construcției a fost Pietro Pascuttini, el executând Pavilionul central, Pavilionul de consultații, Camera mortuară și dependințele. Contractul prevedea săparea fundațiilor, izolarea zidurilor exterioare ale acestora, a beciurilor, boltirea lor și lucrările de zidărie la clădirile respective până la nivelul grinzilor podurilor.
Un alt contractor important a fost Ferdinand Bulfon, antrepriza sa având de realizat la Spitalul Preda lucrări la pardoseli, finisaje la zidărie, tencuieli ale podului, placarea mozaicurilor pe coridoare și toate lucrările neterminate de Pascuttini, care decedase intre timp. Ferdinand Bulfon este cel care a realizat finisarea mozaicului Pavilionului central inscripționat ,,Spitalul Theodor I. Preda 1908’’.
Marea firmă craioveană ,,Petre Andreescu & fii" luase în concesiune montarea instalațiilor electrice. Antreprenorul anunța primăria că aștepta recepția finală a lucrării la 19 decembrie 1909.
La fix 40 de ani de la inaugurare, pe 10 februarie 1910, Spitalul Theodor I. Preda începea să funcționeze în noul sediu.
Spitalul de pe Calea București este aproape în întregime opera demersurilor neobosite făcute de-a lungul vremii de medicul șef Dumitru Vernescu. Cu excepția anilor Primului Război Mondial, când a fost mobilizat pe front, acesta a condus neîntrerupt unitatea medicală între 1888 și 1927, an în care a ieșit la pensie.
Reîntors de pe front cu gradul de colonel medic, el a fost distins cu Ordinul Crucea Regina Maria, conferit pentru meritele deosebite avute în tratarea bolnavilor de tifos.
În 1932, când primăria a pus problema exproprierii unei porțiuni din terenul spitalului, doctorul Vernescu a luat atitudine, împotrivindu-se înstrăinării.
De-a lungul vremii, deservit de un personal calificat și dedicat menirii de a ajuta pe cei aflați în suferință, Spitalul Theodor I. Preda a trecut prin grelele încercări a trei războaie. Cu toate acestea, îngrijirea bolnavilor nu a fost întreruptă niciodată, în anul 2020 colectivul așezământului medical sărbătorind 150 de ani de serviciu neîntrerupt în slujba cetățenilor.
Text: Mihai Muraretu
Citate: Dumitru Vernescu, 1903
Surse documentație : SJAN Dolj, Sv. Administrativ, dosare din anii 1908-1910 


2. 1917, Craiova, Muzeul AMAN
Extrase din textele testamentelor fondatorilor:
“Pentru cultura poporului din oraşul meu natal Craiova, îi leg biblioteca mea, precum şi toată colecţia mea de tablouri originale ale familiei mele, obiecte de artă şi toate mobilele. Cu acestea să se înfiinţeze o bibliotecă liberă şi un muzeu pentru răspândirea cultului de frumos în sine…”
Alexandru Aman (14 noiembrie 1884)
“Voiesc… ca în casele mele din acest oraş cu tot locul şi dependinţele lor din strada Kogălniceanu, Primăria Craiovei să înfiinţeze şi să întreţină o bibliotecă publică în etajul de jos, un muzeu cu o galerie de tablouri la etajul de sus al acestor case…”
Aristia Aman (14 mai 1901)