poză (liliput cu militari) făcută în aceeași zi în care s-a sinucis Adolf Hitler

poză (liliput cu militari) făcută în aceeași zi în care s-a sinucis Adolf Hitler

foto liliput cu militari ai Armatei a 4-a Română pentru cucerirea munṭilor Tatra Mică în format de cca 4x3cm, păstrată bine, cu localizare și datare pe verso
Data când a fost făcută această poză coincide cu data în care s-a sinucis Adolf Hitler.

LIVRAREA se face PERSONAL sau către o PERSOANĂ DELEGATĂ de către cumpărător – în BUCUREȘTI sau prin POȘTA ROMÂNĂ, plata ramburs (adică plata se face la ridicarea coletului), Prioripost (adică coletul va fi adus la adresă). 
Prețul nu include taxele poștale, acestea vor fi plătite de cumpărător.

.........

Redau mai jos rezultate ale unei documentări de amator, cu referiri la militari români din acea armată, în acele locuri și în acele ultime zile ale nimicitorului război...

30 Aprilie 1945 
De dimineaţă ni se spune să fim gata de plecare, ca apoi oprindu-se înaintarea să rămânem pe loc. Între timp soseşte Eşalonul II al Diviziei care se instalează peste cantonamentele noastre. Maiorul Ţanu este groaza eşalonului - se plimbă pe stradă cu cravaşa în mână molestând pe oricine ai trece. Lucrez liniştit la jurnalul meu pe luna aprilie. Nici telefon nu am să-mi sbârnâie la ureche. După masă închei tot ce pot din jurnal şi mai bat anexe la maşină. Încep ghinioanele. Soseşte Maiorul Călin cu un lung referat de reclamaţia unei femei la care a stat Colonelul la Kovorany(Hovorani) câteva ceasuri şi căreia afirmativ i-au dispărut obiecte de valoare. Se ascultă ostaşii pe care i-a avut acolo Stabul. Iapa lui Niculescu suferă accident stupid rănindu-se. Fac totul să dau de un veterinar. Pantelică pleacă cu trăsura în satul vecin la Ambulanţa Veterinară, cu mantaua mea. Pe drum îl întâlneşte Ţanu, confiscă trăsura pe care o trimite la Eşalonul I. al Diviziei, mantaua mea rămâne în trăsură, Pantelică se întoarce. Cazan însă se prezintă la Locotenent Colonel Dobrescu, Şeful de Stat Major, şi expune situaţia. Dobrescu trimite un veterinar care vizitează calul. Soseşte Aurică, supărat, zăpăcit, se răsteşte la mine 127 de mai multe ori. Eu îmi pierd răbdarea, am o eşire la telefon - discuţie care apoi provoacă o deprimare sufletească completă. Căpitanul Nicolaescu îmi sare în ajutor, dar parcă mai rău face. Urmează o noapte veşnic întreruptă de telefonări, până dimineaţă.
(...)

11 Mai 1945 
De dimineaţă ne punem în marş auzindu-se că mergem în direcţia Praga pentru a lua parte la instalarea lui Beni, defilare etc. Călăresc toată ziua mai singur, mai cu Aurică. La prânz facem o haltă de 3 ore. Dormim la umbra unor copaci, mâncăm şi pornim mai departe. În drum ne pisează „aliaţii” (cei doi brigadieri) şi „babanul” (generalul). Trecem printr’un oraş foarte drăguţ, Polna - unde se îmbină dealurile, pădurile, lacurile. Este un oraş vechi, cu biserică foarte veche şi mare, cu prăvălii multe şi un cartier modern. Mergem mai departe cantonând la căderea serii în Dobrania, în casele unor germani sudeţi, îngroziţi de ruşi, devastaţi, femeile violate. Toţi par a fi mai liniştiţi că am venit noi. Stabul extrem de iritat căci a venit ordin să plătească cele pretinse de femeia de la Hovorani. Nimic nu-i bun, nimic nu e la locul său. 
(Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României JURNAL DE RĂZBOI - NE AVÂNTĂM SPRE VEST II/Anton, Ghitta Concordia, 2019 Conține bibliografie.)

Petre Almăṣanu: „ Ofiţeri nu am avut, subofiţeri nu am avut, gradaţi nu am avut…”
„Ca militar în termen care am făcut parte din Armata a 4-a, Divizia 18 Infanterie în Regimentul 92 Infanterie, am participat la luptele din Ardeal, din Ungaria şi până la terminare, luptele din Cehoslovacia. […]
Vreau să punctez unele aspecte din Cehoslovacia. A fost perioadă de iarnă grea, am ajuns în Munţii Metalici. Am fost primiţi atât de populaţia Ungariei cât şi populaţia Cehoslovaciei ca eliberatori şi aş vrea, dacă îmi permiteţi, ca să punctez un episod din Cehoslovacia, unde vin nişte cetăţeni şi ne-au vorbit în limba lor – n-am înţeles ce vor! Şi unul care a ştiut puţin limba lor a vorbit cu mine şi mi-a spus să mergem până în pădure. Am găsit o pădure de spânzuraţi, oameni, cetăţeni valizi prinşi de către trupele germane, consideraţi fiind că sunt spioni sau duşmani ai lor şi i-au spânzurat. Principalele lupte la care am participat, vreau să le punctez prin: forṭarea şi trecerea râului Hron, în faţa oraşului Banská Bystrica unde am trecut pentru prima oară prin bărci de cauciuc, sub bombardamente de aviaţie, artilerie şi mitralieră. Am trecut desigur nu fără sacrificii în această zonă de luptă, s-a sprijinit de artileria antiaeriană şi de artileria grea a românilor, sigur că am putut să trecem dincolo şi să ocupăm înălţimile 962 m nord de Banská Bystrica prin luptele de la 2 aprilie 1945. De la această înălţime, 962 m nord Banská Bystrica, am mai participat cu unitatea mea la oraşul Sânmartin şi de-acolo am ajuns până la 32,5 km de oraşul Praga.
În această perioadă ofiţeri nu am avut, subofiţeri nu am avut, gradaţi nu am avut, [doar] un soldat militar în termen. Comandantul batalionului, căpitan Zgaibără Grigore, m-a numit comandantului Companiei a 5-a din acest regiment şi la comanda acestor companii care au fost, sigur, cu un număr restrâns de militari, am fost la comanda acesta timp de trei luni de zile. Pentru faptele de arme în această perioadă am fost propus de către comanda regimentului spre a fi decorat cu cea mai înaltă decoraţie, Virtutea Militară de Război, pe care am primit-o personal de la general de armată Vasiliu Răşcanu, ministru în guvernul doctor Petru Groza, ministru de Război în acest guvern, în localitatea Sânpetre, în ziua de 15 aprilie 1945.”